Soarele fierbinte al amiezii a molesit pana si dulaii cartierului care s-au tras la umbra fiecare pe unde a putut. Numai Mos Gavas da alene din mana in care tine biciul doar ca magarusul inhamat la cotiga sa stie ca inca are un stapan.
– Dia, bre, dia, aman, mare caldura.
Magarul isi vede de ale lui, stie drumurile de cand s-a nascut si a alergat pe langa mama magarita, acum pensionara cu un ochi orbit de albeata, rumegandu-si pensia din iesle.
– Gaz vindeaaam, striga fara convingere mosul si se aseaza la odihna pe coada cotigii. Magarul merge mai departe, s-au invatat unul cu altul, stie ca este acolo chiar daca nu-l vede. Imineii care au avut demult o viata mai buna, se leagana putin deasupra pamantului si mosul se gandeste la ale lui mai punand din cand in cand calcaiul in pamant, a frana anemica. Butoiul cu petrol, proptit cu doua lemne sa nu cada, se leagana si el parca aproband gandurile mosului.
– Mos Gavaz cu curu-n gaz, mos Gavaz cu curu-n gaz…
Tresare si pe fata senina ii trece un zambet amar ca o mustrare. Iar s-au luat dracii de copii dupa el.
– Dam bataie, dam bataie si isi agita, chipurile amenintator, biciusca, si ea carpita de multe ori. Copiii rad si alearga imprejur, mos Gavas nu este nici macar cu un cap mai inalt decat magarusul lui. Iar salvarii largi, stransi pe glezna si bagati in sosete, il fac putin ridicol, putin tragic, un personaj din alte vremuri cu ilicul invechit strans pe trup. Mai agita putin biciusca si merge mandru pe langa magarus, copiii au plecat, a mai castigat o batalie.
– Gaz vindeaaam!
Linistea se asterne pe straduta, doar un caine toropit mai scoate un “ham” de complezenta de sub tufa de otetar.
– Gaz vindeaaam!
Doru Nadoleanu 