Carciumile copilariei
Nu stiu voi dar eu am avut o relatie destul de intima cu carciumile orasului in care am crescut inca de la o varsta frageda. Nuuu, nu pentru ca m-as fi apucat de baut de la 4 ani, pentru ca straduta pe care locuiam, candva cu iesire la strada principala, a fost infundata cand au construit terasa de vara. Asa ca, de fiecare data cand ma trimitea mama la paine, cu banii si bonul rupt din cartela ascunse in manusa dreapta si cu pumnul bine strans, aveam numai doua alternative. Fie ocoleam jumatate de cartier, fie intram prin curtea din spate a terasei, treceam prin usa care ducea la wc, traversam terasa si apoi strada pana la paine, unde “tanti Camer”, vanzatoarea si prietena din copilarie a mamei, ma baga in fata si imi lua banii potriviti plus bonul de cartela dandu-mi painea neagra de doua kilograme pe care o cuprindeam in brate ca pe un amic reintalnit dupa multa vreme. Ma imbata mirosul dulce-acrisor al painii proaspete si era imposibil sa nu fiu tentat de coaja aceea neagra, crocanta si imbietoare ca o negresa pe o plaja africana la vremea apusului.
Sa ne intoarcem totusi la carciumi. Pentru ca stiam cateva la vremea aceea, poate nu toate dar destule. Niciuna nu avea nume, toate erau botezate simplu “restaurant” dar lumea le botezase in functi de inspiratie si ca sa le deosebeasca intre ele. Cea mai apropiata, cea in spatele careia locuiam si care avea si terasa era “La geamuri late”. Era carciuma de lux, cea in care singurul chirurg din oras, un geniu in meseria lui dar si un betiv fara limite, avea masa rezervata. Era carciuma cu fete de masa albe, schimbate la fiecare tura, pentru ca functiona 24 din 24. Acolo se petreceau betiile cu staif… citeste mai mult
Mos Gavas
Soarele fierbinte al amiezii a molesit pana si dulaii cartierului care s-au tras la umbra fiecare pe unde a putut. Numai Mos Gavas da alene din mana in care tine biciul doar ca magarusul inhamat la cotiga sa stie ca inca are un stapan.
– Dia, bre, dia, aman, mare caldura.
Magarul isi vede de ale lui, stie drumurile de cand s-a nascut si a alergat pe langa mama magarita, acum pensionara cu un ochi orbit de albeata, rumegandu-si pensia din iesle.
– Gaz vindeaaam, striga fara convingere mosul si se aseaza la odihna pe coada cotigii. Magarul merge mai departe, s-au invatat unul cu altul, stie ca este acolo chiar daca nu-l vede. Imineii care au avut demult o viata mai buna, se leagana putin deasupra pamantului si mosul se gandeste la ale lui mai punand din cand in cand calcaiul in pamant, a frana anemica. Butoiul cu petrol, proptit cu doua lemne sa nu cada, se leagana si el parca aproband gandurile mosului.
– Mos Gavaz cu curu-n gaz, mos Gavaz cu curu-n gaz…
Tresare si pe fata senina ii trece un zambet amar ca o mustrare. Iar s-au luat dracii de copii dupa el.
– Dam bataie, dam bataie si isi agita, chipurile amenintator, biciusca, si ea carpita de multe ori. Copiii rad si alearga imprejur, mos Gavas nu este… citeste mai mult
Doru Nadoleanu 