Pranz cu homar in Nacala

E duminica si este iarna in Nacala asa ca temperatura nu depaseste 35 de grade. Zi tocmai potrivita pentru o baie in mare la plaja de la Indian. Mosorel electricianul cam bate din talpi a duca si nu-si mai gaseste locul nici in cabina si nici pe comanda. Pana la urma isi face curaj si vine cu propunerea, sa bem si noi o bere rece la terasa, in sunet de valuri. Doar e duminica, ce mama ma-sii si o data-n viata ajunge omul in Nacala. Hai sa mergem. O luam usurel la picior catre piata unde lumea inca mai motaie cu marfa in fata poate ne lamurim unde este plaja. Si ne lamurim, nu-i departe, doar vreo 15 kilometri de aici. Un taxi? Vorba lui Corcea, asta-i o problema care nu se poate, nu exista taxiuri in Nacala ne spune o indianca ce tine un mic magazin cu de toate. Si atunci cum ajungem? Simplu, trebuie sa-l gasim pe portughezul care are o camioneta si transporta marfa la si de la piata. Ne intoarcem la piata dar portughezul nu-i acolo, nimeni nu stie pe unde bantuie. Dar unde sta? Aaaah, uite in blocul ala, cam jerpelit, cam ponosit dar locuit. Gasim intrarea in bloc si din om in om aflam si apartamentul. Cum soneria nu functioneaza batem la usa gingas dar nimeni nu raspunde asa ca incercam varianta “deschide, politia”. Se dovedeste eficient, ne deschide mama-soacra, se vede ca e cam surda si mai in doua-trei vorbe portugheze, mai ceva engleza ii lasam vorba omului ca daca vrea sa faca un ciubuc ne gaseste la terasa din oras, aia inconjurata cu gard de stuf. Continue reading

Africa, prima intalnire – partea a IIa

E 6 dimineata, incercarea de a gasi o cafea calda la bar se dovedeste un esec asa ca ne multumim cu ness-ul frecat in ceasca si o tigara al carei fum intriga cameleonul ce ne-a pazit somnul. In curtea interioara apar cele doua microbuze si garzile de care mai intai ne speriem noi. Fiecare din cei trei provine de la alta arma, au uniforme diferite, insa cel mai fioros e in uniforma neagra si, pe langa obisnuitul deja pistol-mitraliera, poarta un pistolet si o maceta cu care ar putea descapatina cu usurinta orice si pe oricine i s-ar parea ca se uita urat. Ni se spune ca nu avem voie sa folosim aparatele foto asa ca il pun in buzunarul gentii, la indemana totusi, pentru orice eventualitate. Ne inghesuim cu “arme si bagaje” fiecare cum poate si pornim la drum. In fata, langa sofer, se aseaza fiorosul care nu scoate nici o vorba, scrutand mutrele celor din alte masini. Cum aerul conditionat e un lux, majoritatea circula cu ferestrele coborate in speranta unei guri de aer proaspat. Iesim din Lagos si intram pe autostrada frumos construita ce uneste Lagos de Cotonou. Nu trece o ora si ne blocam intr-un ambuteiaj in care masinile vechi si prafuite se amesteca cu pedestrii si carucioarele impinse de unu-doi oameni.                     Continue reading

Africa, prima intalnire – partea I

Coboram dupa citeva ore bune de zbor de la Sofia prin Tripoli pe Murtala Muhamed, aeroportul din Lagos. Asteptam sa ne luam tot echipamentul adus si cautam poarta de imbarcare pentru urmatorul zbor spre Cotonou. Ghinion, compania aeriana bulgareasca ne-a luat banii dar toate zborurile din Lagos catre Cotonou sint anulate. Incercam sa iesim din aeroport insa regulile si gardienii cu kalasnikovul de gat ne taie avantul. Mai ales ca imbracati in pantaloni scurti si tricouri transpirate, cu echipamentul cam dubios in ochii personalului aeroportului, aratam ca niste teroristi alungati din pesterile lor si plecati in pelerinaj spre locuri mai primitoare. Incercam sa negociem, fara succes. Suntem indrumati in sala de asteptare de unde putem vedea cum avioanele vin si pleaca, vin si pleaca in timp ce noi stam tintuiti aici. Reusim dupa vreo trei ceasuri, sa obtinem numarul de telefon si sa sunam la ambasada. Nu peste mult timp apare consulul caruia ii explicam situatia. Ne spune ca se va rezolva dar…rabdare si tutun. Mai ales ca cei zece mii de dolari aflati in buzunar ar trebui declarati la iesirea din aeroport daca am respecta cu strictete legislatia locala. Nu e cazul sa fim prea civilizati, consulul ne sfatuieste sa tacem malc pentru ca am putea ramane fara ei, gardienii si politistii nu sunt totdeauna ce par sa arate uniformele.                                                                                                                                             Continue reading

India acum 20 de ani

Textul de mai jos a fost scris acum aproape 20 de ani. De atunci am mai fost in India, chiar am stat doi ani. India s-a schimbat, si eu m-m schimbat si am prieteni buni acolo.

E cald, e foarte cald, este inca vara in India. Agentul, cam zdrentaros si cam slinos daca il judecam dupa standarde europene, asteapta rabdator pe cheu sa ne vada odata coboriti. Tragem transpirati de gentile noastre, nici ele prea aratoase acum dupa ce au vazut si ele destule prin cale de avioane, masini carora le-ar fi stat mai bine la cimitir si salupe putind a orice numai a deodorant nu. Cand ne vede agentul isi mai sterge inca o data mainile de pantaloni, probabil sosul de la prinz, si ne intinde dreapta pe care educatia ma impiedica sa o refuz. E totusi un tip de treaba si ne sfatuieste sa strangem cite cinci dolari pentru vames. Ii pinem in palma cei 15 dolari si il vedem cum dispare printre cosmeliile numite pompos Office. Asteptam, asteptam si iar asteptam, indienii au viteza lor si nu e bine sa-I grabesti, tot ce obtii e doar o intarziere mai mare. Stam si privim cum trei filipinezi au facut o greseala grava: nu si-au ascultat agentul si acum suporta consecintele, un control mai mult decat riguros al bagajelor.                                 Continue reading