Coboram dupa citeva ore bune de zbor de la Sofia prin Tripoli pe Murtala Muhamed, aeroportul din Lagos. Asteptam sa ne luam tot echipamentul adus si cautam poarta de imbarcare pentru urmatorul zbor spre Cotonou. Ghinion, compania aeriana bulgareasca ne-a luat banii dar toate zborurile din Lagos catre Cotonou sint anulate. Incercam sa iesim din aeroport insa regulile si gardienii cu kalasnikovul de gat ne taie avantul. Mai ales ca imbracati in pantaloni scurti si tricouri transpirate, cu echipamentul cam dubios in ochii personalului aeroportului, aratam ca niste teroristi alungati din pesterile lor si plecati in pelerinaj spre locuri mai primitoare. Incercam sa negociem, fara succes. Suntem indrumati in sala de asteptare de unde putem vedea cum avioanele vin si pleaca, vin si pleaca in timp ce noi stam tintuiti aici. Reusim dupa vreo trei ceasuri, sa obtinem numarul de telefon si sa sunam la ambasada. Nu peste mult timp apare consulul caruia ii explicam situatia. Ne spune ca se va rezolva dar…rabdare si tutun. Mai ales ca cei zece mii de dolari aflati in buzunar ar trebui declarati la iesirea din aeroport daca am respecta cu strictete legislatia locala. Nu e cazul sa fim prea civilizati, consulul ne sfatuieste sa tacem malc pentru ca am putea ramane fara ei, gardienii si politistii nu sunt totdeauna ce par sa arate uniformele.                                                                                                                                            Ne promite ca se va intoarce spre seara cu vizele noastre de 24 de ore, in asa fel incat sa putem face drumul pana in Benin cu masina. Nu avem altceva mai bun de facut decat sa inspectam pravaliile si barurile din aeroport in speranta ca asteptarea nu va fi foarte lunga. Cum ni se face foame iar oferta nu prea ne incanta gasim un locsor retras intr-un restaurant mai ascuns decat celelalte si frecventat mai mult de personalul aeroportului. Aici ne putem desface taraneste pachetele de mancare si bineinteles ca apare si o sticla din care se impartaseste fiecare. La masa de alaturi un localnic, probabil de pe la birouri, isi face de lucru cu servetelele in asteptarea prinzului. Cineva ii intinde un paharel cu licoare si dupa ceva parlamentari mai in engleza mai in gimnastica omul accepta si da peste cap cele cateva picaturi din pahar. Mai sa-i iasa ochii din cap dar ne inapoiaza demn paharul pe care oricum nu avem de gind sa-l mai folosim, am auzit prea multe despre bolile tropicale. O fatuca bine facuta si neagra taciune ii aduce felurile comandate. Imediat omul incepe sa manance alegand cite ceva din cele trei castronele in care se afla pui, un sos si mamaliga. Sau asa pare, mai tirziu aflu ca este facuta din batata rasa si fiarta cam in felul in care facem noi mamaliga. Raman uimit de dexteritatea cu care isi pregateste cocolosul de “mamaliga” transformindu-l intr-un caus cu care culege sosul din castronas, miscare dobindita in ani de experienta apoi il poarta catre gura fara ca o singura picatura sa fie irosita. Cum noi ne mai intindem si la o bere pot vedea uimit cum camasa de un alb imaculat a omului ramine impecabila. Cred ca in atari conditii eu as fi fost plin de sos pina si pe chiloti. Cu burta pusa la cale ne gandim sa vedem ce se gaseste prin magazinasele ticsite de marfa.

africa1

Genti, valize, curele, pantofi din piele de crocodil, mici crocodili impaiati, sculpturi din fildes si abanos, mici piese de mobilier din acaju si abanos, margele si bratari africane ce te duc cu gandul la dansurile tribale. Privim fara sa cumparam, sigur afara din aeroprt sunt mult mai ieftine, si negociem cu vanzatorul sa schimbam cativa dolari, pe la baruri nu vor sa accepte decit naira, moneda locala. Cum caldura e mare iar aerul conditionat functioneaza dupa gustul localnicilor, urcam la barul circular de la etaj unde putem sta la o bere si o aluna. Sticlele de 600 ml ni se par tocmai bune pentru setea noastra si cu toate astea se avapora rapid. Mai comandam un rand sa-l bem pe indelete. Seful electrician comanda un sandvis pe langa bere si intreaba cit costa. Totul vreo 60 de naira, cam un dolar. Galant ii spune fetei in engleza lui aproximativa sa pastreze restul la 100. Cum fata nu intelege prea bine impinge spre ea banii si spune: “for you, for you”. Fata chelneritei se lumineaza a intelegere si intreaba, unde aici sau mai bine o asteapta ca termina serviciul intr-o ora? Seful se uita si nu intelege nimic in timp ce eu nu ma pot opri din hohotele ras printre care cu greu reusesc sa-l felicit pentru cucerire. Pana la urma imi fac mila si ii explic ce a inteles barmanita din “for you, for you” al lui. Se scutura si mai sa sara de pe scaun a ptiu, drace. O lamuresc si pe ea sa pastreze banii doar ca ciubuc, cu toate ca ar vrea sa se achite de obligatii si il invita pe bietul sef electric, om la aproape 60 de ani, in toaleta din spatele barului. Intr-un tarziu apare si consulul cu vesti bune, am obtinut dreptul de a iesi din aeroport. Ne strangem bagajele insirate prin sala de asteptare si ne insiruim la usa in care sta controlul vamal. Jacheta cu cei 10000 de dolari in buzunarul interior se afla acum pe umerii consulului care la cele peste 30 de grade pare cel putin bizar imbracat de iarna. Schimba citeva cuvinte cu oficialul si pretinde ca e cam racoare acum seara dar ne stapanim rasul, orice ar putea parea dubios in ochii purtatorilor de arma. In sfarsit putem respira aerul de afara, daca in interior era cald afara e de-a dreptul cuptor. Ne tinem strans bagajele pe langa noi ferindu-le de cei care se ofera sa le care pentru un banut. Stim deja lectia, daca ii lasam sa le duca s-ar putea sa nu le mai vedem niciodata. Urcam in microbuzul care ne poarta pe autostrada de calitate spre hotelul in care vom petrece o noapte, intrebandu-ne ce surprize ne mai asteapta. Ajungem intr-un final la hotelul de trei stele, inconjurat de ziduri de aparare ca de cetate, de unde a doua zi vom pleca spre Cotonou.

africa3

Intram in curtea pazita, nu inainte de fi controlati de paznicul cu pistol automat. Interiorul e o surpriza placuta si ramanem uimiti cum zidurile posomorate ascund o lume cu totul diferita de ceea ce intunericul ne-a lasat sa vedem afara. Alei ingrijite, gazon si boscheti tunse cu arta, o piscina cu toate facilitatile si servicii de high life. Dupa o scurta asteptare ne luam cheile si urcam fiecare pe la camerele noastre. Impreuna cu mecanicul trei si una din fetele personalului urcam cu liftul la etaj unde se afla camera noastra. Cum nu prea mai avem maruntis prin buzunare ii multumim frumos si ii inchidem usa in nas, nu inainte de a apuca sa ne intrebe daca nu am dori companie in acea seara. Ma uit in jur, camera e curata, fereastra cu plasa de protectie da spre curtea interioara asa ca e bine. Asta pana vad pe tavan cameleonul ce pare a fi un chirias mult mai vechi. Sunt gata sa pun mana pe telefon si sa chem receptia dar aflu de la mai experimentatul mecanic ca e spre binele nostru, nu a intrat singur ci a fost pus cu grija acolo, ca orice insecta ar trece cumva de bariera plasei sa cada prada foamei sale. Nu dupa multa vreme, coboram la terasa de langa piscina sa ne racorim cu o bere rece. Toata lumea s-a gandit la acelasi lucru, asa ca ne gasim loc la o masa si comandam bere si sandvisuri “continental”. La mesele alaturate incep sa apara pasarile de noapte, unele parand a fi pradatoare feroce. Nu apucam sa bem prima bere, de 300 ml, deh, e hotel de lux, ca ne trezim cu doua dintre ele ca isi lipesc scaunele de masa noastra si ne cer sa le cumparam un sandvis si o bere. Pentru distractie incepem sa negociem iar bietele fete nu apuca sa vada berea dorita. De nicaieri apare un tip uscat s inalt de cel putin doi metri, care, vazandu-le fara nimic in fata, le intreaba artagos daca le-am chemat la masa. Nu inteleg ce spun mai departe in limba lor dar tipul se apuca sa le croiasca cu nuiaua ce pare destul de usturatoare. Cele doua dispar in noapte in timp ce artagosul inca mai bombane ceva intr-un amestec de engleza cu nu se stie ce. Dar cum bogatia sticlelor de bere de pe masa indica multe, suntem o prada irezistibila pentru cele care au ramas pe metereze. Unul face imprudenta sa ofere o bere uneia, frumusica ce e drept, cu mese impletite cu grija, in stil african, in paru-i cret. Fata nu se poate multumi doar cu o bere, doreste mai mult si isi ofera serviciile oricui ar vrea sa profite de ele. Cum nimeni nu pare interesat imi povesteste in franceza despre viata ei de mizerie din Camerun, vesnica poveste lacrimogena a oricarei prestatoare. Imi ia degetul, si-l baga in gura si imi demonstreaza ce ar face ea daca as lua-o cu mine in camera. La o alta masa reapar cele doua alungate putin mai devreme. Si-au schimbat hainele si sunt hotarate sa uzeze de bateria grea. Una din ele, imbracata intr-o rochita superscurta se aseaza cu fata spre noi si incepe sa sa-si departeze si sa-si apropie genunchii, in asa fel incat toti putem observa ca rochia e tot ce poarta. Cum nu pot scapa de insistentele camerunezei, renunt la jumatatea de bere ramasa in sticla si ma ridic sa plec. Se uita rugator, cu ochi langurosi, doar-doar ma convinge, insa nu pentru multa vreme. Ajuns la lift vad ca deja a luat alt client in primire, viata merge inainte. Cobor din lift si aud scandal in camera alaturata, seful mecanic si o voce de femeie. Cum usa e intredeschisa bag capul inauntru si vad cum discuta, fara sa se inteleaga, seful si o tipa care mai devreme se invartea pe langa piscina. Intreb ce s-a intamplat, imi spune ca i s-a facut mila de ea si a chemat-o sa-i dea cateva sandvisuri pe care le cara tocmai din Constanta. O intreb pe ea ce vrea si aflu ca a chemat-o in camera, e la dispozitia lui pentru o ora, asa ca poate sa faca ce vrea dar trebuie sa o plateasca. Ii explic si papagalului, se scutura de parca a luat sare amara dar nu ma mai impresioneaza. Nu mai sunt in stare nici sa vorbesc de atata ras si ii las in plata domnului sa se descurce cum or sti. Ma asteapta patul, nici nu-mi mai doresc altceva. In dimineata urmatoare ne asteapta un drum obositor si periculos pana la Cotonou. Pentru asta am si facut aranjamentele, cu ajutorul consulului, sa fim insotiti de trei garzi inarmate. Sa speram ca nu vom avea surprize neplacute.

Va urma, poate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s